Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au scăzut cu peste 30% în luna octombrie, atingând cel mai scăzut nivel pentru această lună de la începutul colectării datelor statistice, în condiţiile în care criza globală de semiconductori continuă să afecteze livrările de vehicule, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Potrivit sursei citate, 665.001 autoturisme au fost înmatriculate în luna octombrie a acestui an în Uniunea Europeană, în scădere cu 30,3% comparativ cu 953.603 unităţi în luna octombrie 2020.
ACEA a precizat că luna octombrie a fost a patra lună consecutivă de declin al pieţei auto din UE în acest an iar majoritatea pieţelor auto din UE au înregistrat scăderi de două cifre, inclusiv cele patru mari pieţe: Italia (-35,7%), Germania (-34,9%), Franţa (-30,7%) şi Spania (-20,5%).
"Cu 665.001 unităţi vândute în întreaga regiune, acesta a fost cel mai slab rezultat în termeni de volum pentru o lună octombrie de la debutul colectării datelor statistice", subliniază ACEA.
Contracție de 23,3% în România
Piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 23,3% în luna octombrie, fiind înmatriculate doar 9.608 autoturisme, faţă de 12.523 unităţi în luna octombrie a anului trecut.
În pofida celor patru luni consecutive de scăderi, pe ansamblul primelor 10 luni din 2021, înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au crescut cu 2,2% în ritm anual, până la aproximativ 8,2 milioane unităţi. Ritmul de creştere înregistrat de piaţa auto din România este mai mic decât media din UE, în primele zece luni fiind înmatriculate 97.870 de autoturisme, în creştere cu doar 0,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna octombrie, majoritatea producătorilor auto generalişti au înregistrat vânzări mai mici, în frunte cu Volkswagen (44%), Ford (40%), Stellantis (33%), Daimler (34,2%) şi Renault (31,7%). În interiorul grupului Renault, vânzările de autoturisme marca Dacia au scăzut cu 23,5%, un număr de 28.167 de unităţi fiind înmatriculate în luna octombrie în UE. Cu toate acestea, cota de piaţă a Dacia a crescut de la 3,9% în luna octombrie a anului trecut până la 4,2% în luna octombrie 2021.
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arată că înmatriculările de autoturisme au înregistrat un salt de 0,7%, în primele zece luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, iar maşinile electrificate au consemnat o creştere a vânzărilor de 94%, pe o cotă de piaţă de 12,8%. Pe piaţa din România, la zece luni, topul pe mărci al autoturismelor şi autovehiculelor comerciale este condus de Dacia (29.345 de unităţi), urmată de Ford (9.528), Toyota (7.974), Volkswagen (7.918), Renault (7.727), Hyundai (7.478), Skoda (6.907), Mercedes-Benz (5.995), Suzuki (3.955) şi Peugeot (3.205).
La categoria autoturisme, în luna octombrie a acestui an, s-a înregistrat un volum de 9.496 unităţi, cu 23,5% mai mic decât în luna similară din 2020, însă pe ansamblul celor zece luni din 2021, există o creştere generală de 0,7%, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică