În acest sens, el a precizat că, dintre cele peste 3.000 de plângeri depuse la adresa organelor de poliţie din România în perioada 2012-2014, un număr de 14 s-au soldat cu urmări judiciare, iar patru au dus la condamnări.
'Am recomandări privind instalarea unor camere video CCTV (closed circuit television cameras), folosirea unor înregistrări video individuale de la secţiile de poliţie. În multe ţări acest lucru se face în mod uzual pentru a proteja poliţia de acuzaţii nefondate. Poliţia susţine că cele mai multe dintre acuzaţiile care mi-au fost prezentate au fost false. Există o singură modalitate de a dovedi acest lucru', a spus oficialul, care a efectuat o vizită în ţara noastră în perioada 2-11 noiembrie.
Oficialul, care a întocmit un raport privind situaţia romilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a copiilor, a declarat că modul în care sunt tratate persoanele în secţiile de poliţie reprezintă, de asemenea, un indicator în ce priveşte respectarea drepturilor omului.
'În orice societate, nu doar în România, cei mai săraci dintre noi sunt trataţi mai degrabă diferit faţă de restul populaţiei, iar în România există multe alegaţii privind abuzuri ale poliţiei, destul de consistente, mai ales la adresa populaţiei de etnie romă, dar şi faţă de alte persoane nevoiaşe', a precizat el. A adăugat că nu are motive să se îndoiască de asigurările care i-au fost oferite din partea mai multor oficiali din Ministerul de Interne şi din Poliţie, conform cărora se doreşte eliminarea abuzurilor, dar a apreciat totodată că sistemul actual facilitează abuzurile.
'Practica potrivit căreia pot fi escortaţi la secţia de poliţie oameni pentru a le fi verificat actul de identitate este, pe hârtie, foarte rezonabilă. În practică, oferă oricărui ofiţer de poliţie posibilitatea de a hărţui orice cetăţean, după voie. Nu este un privilegiu reglementat eficient, deşi ar trebui să fie', a precizat Alston.
El a mai spus că, vizitând o secţie de poliţie, a remarcat că este notat momentul sosirii diverselor persoane, însă nu şi cel al plecării. A apreciat că acest lucru nu reprezintă o bună practică. Pe de altă parte, a apreciat că în cazul în care o persoană a fost supusă unui abuz din partea Poliţiei, e dificil să depună o plângere.
'Eu, personal, nu aş recurge aproape niciodată la aceste proceduri. Pentru început trebuie să anunţi un agent de poliţie superior în grad. Dacă ai fost bătut de un poliţist, nu vrei de obicei să fii bătut şi de un ofiţer de poliţie superior în grad, ceea ce se întâmplă în multe ţări din lume. Dacă nu îţi place asta, poţi să mergi la un procuror. Oamenii săraci, dezavantajaţi, care au fost bătuţi de un poliţist nu sunt în poziţia de a prezenta acest lucru unui procuror', a declarat raportorul special al ONU, citat de Agerpres.
El s-a mai întrebat de ce cazurile de vătămare corporală din Bucureşti pot fi constatate doar la Institutul de Medicină Legală, nu şi de către alţi doctori.
În cadrul conferinţei, Philip Alston a prezentat concluziile unui raport pe care l-a înaintat în această dimineaţa Guvernului român, la finalul unei vizite pe care a efectuat-o în ţara noastră în perioada 2-11 noiembrie. Concluziile şi recomandările complete vor fi prezentate în cadrul unui raport către Consiliul pentru Drepturile Omului în iunie 2016. Philip Alston (Australia) a preluat funcţia de raportor special al ONU pe probleme de sărăcie extremă şi drepturile omului în iunie 2014, în urma numirii sale de către Consiliul Drepturilor Omului. Este profesor de drept John Norton Pomeroy la New York University School of Law şi a ocupat în trecut diferite funcţii în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu