Poroşenko: Limba ucraineană, obligatorie pentru minorităţi. Plan pe 10 ani
Petro Poroşenko, şi-a anunţat - vineri, în cadrul festivităţilor cu ocazia decernării premiului Taras Şevcenco - intenţia de a semna un decret privind dezvoltarea unui program pe zece ani pentru înrădăcinarea şi consolidarea statutului limbii ucrainene ca limbă de stat.
'Mulţi mi s-au adresat în ultimul timp cerând să declar 2019 anul limbii ucrainene. Vă spun direct: nu vreau să fac asta. Pentru că un an nu este suficient. Şi anul următor ce vom face ? Vom uita de limba ucraineană? ', a afirmat Petro Poroşenko, relatează publicaţia Ukrainska Pravda.
'În viitorul apropiat, voi semna un decret privind dezvoltarea unui program pe 10 ani pentru înrădăcinarea şi consolidarea statutului limbii ucrainene materne ca limbă de stat. Ne aşteaptă un deceniu de consolidare a limbii ucrainene, în care schimbările pozitive trebuie să devină ireversibile - subliniez, ireversibile - în Ucraina', a insistat el. De asemenea, preşedintele ucrainean a menţionat că noua Lege a educaţiei va ajuta minorităţile naţionale să stăpânească mai bine limba de stat, conform portalului Gordonua.com.
'Vreau să accentuez că noua Lege a educaţiei va duce la o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor de studiere a limbii de stat de către reprezentanţii minorităţilor naţionale', a afirmat şeful statului ucrainean, potrivit căruia Kievul îşi va susţine cu fermitate poziţia sa în dialogul cu vecinii, pentru că trebuie să asculte şi părerea partenerilor internaţionali, a Comisiei de la Veneţia şi, cel mai important, pe cea a minorităţilor.
[citeste si]
'Suntem deschişi pentru o discuţie francă, pentru dialog. Şi este corect: dacă am ales calea europeană ... atunci trebuie să acţionăm într-un mod european şi trebuie să ascultam vocea structurilor europene', a mai spus el.
După adoptarea de către parlamentul ucrainean a noii Legi a educaţiei la 5 septembrie, care a extins utilizarea limbii ucrainene în instituţiile de învăţământ, Ungaria şi o serie de alte ţări şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul minorităţilor naţionale din Ucraina, notează Gordonua.com. România a luat de asemenea poziţie în chestiunea Legii educaţiei din Ucraina, care restricţionează învăţământul în şcolile cu predare în limba română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News