Petrescu (MCSI): România contează şi este un factor de influenţă, pentru că stabileşte ritmul pe Agenda Digitală
În România, guvernanţa nu poate fi bazată decât pe tehnologie, iar la momentul actual suntem un factor de influenţă pentru că stabilim ritmul pe Agenda Digitală, a declarat, joi, într-un forum de specialitate, Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
'Sunt multe ONG-uri în domeniul digital şi cred că trebuie să fii tot timpul prezent, implicat în luptă pentru a fi apreciat. Astăzi, este punctul culminant al Agendei Digitale pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. România contează şi este un factor de influenţă, pentru că stabileşte ritmul pe Agenda Digitală. Mai sunt multe lucruri de făcut, bineînţeles, dar astfel de evenimente ne împing înainte. Vorbim despre e-Guvernare şi cred că, în România, guvernanţa nu poate fi bazată decât pe tehnologie.
Tehnologia este o soluţie care încurajează eficienţa, transparenţa, disponibilitatea datelor, servicii oferite electronic. Serviciile noastre trebuie să se bazeze pe tehnologie şi avem acum marea şansă de a sări peste etape şi să fim în prima ligă de ţări europene în acest sens şi să transformăm tehnologia într-un avantaj competitiv', a afirmat Petrescu.
Oficialul a spus că Preşedinţia rotativă la Consiliul Uniunii Europene a venit la momentul oportun şi România a avut şansa să contribuie la crearea unui cadru legislativ pe digitalizare bine pus la punct. 'În regiune se pune mereu această întrebare: 'Unde ar trebui să investim?', se întreabă cei din Occident. În Slovenia, Slovacia, în alte state? Eu spun că, în ceea ce priveşte tehnologia performantă, România se clasează foarte bine şi pare să transforme întreaga regiune, în privinţa revoluţiei digitale. Acum avem un alt tren de prins şi nu ne permitem să îl pierdem.
Cred că Preşedinţia rotativă a venit la momentul oportun şi am înaintat aşa cum trebuie, dar trebuie să continuăm şi în acest moment fantastic. România a avut şansa să contribuie la crearea unui cadru legislativ pe digitalizare bine pus la punct şi suntem mândri că lăsăm în urmă o legislaţie constructivă şi solidă.
Trendul legislativ pe care l-a pregătit este robust şi sunt mândru atât de contribuţia noastră, cât şi de cea a statelor membre', a subliniat ministrul. Institutul Aspen România, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), cu sprijinul Băncii Mondiale şi al Biroului de la Bucureşti al German Marshall Fund, organizează, joi, la Bucureşti, prima ediţie a evenimentului Governance Innovation Forum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News