Petrecerile techno susțin reconstrucția Ucrainei. Cum se distrează și muncesc tinerii pe timp de război
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Ucrainienii au găsit o alternativă cât se poate de practică la festivalurile de vară pe care nu le pot organiza în acest an: petreceri de curățenie. 

Tinerii ucraineni se organizează pe muzică techno pentru a ajuta la accelerarea reconstrucției orașelor lor, distruse recent pe fondul ocupației ruse. Sectorul vieții de noapte din țara vecină a rămas închis de la invazia Rusiei din 24 februarie. Reconstrucția țării sfâșiate de război nu este o sarcină ușoară, dar tinerii au făcut față provocării, parțial, pe ritmuri de muzică electronică.

În Yahidne, petrecerile de tip rave ies la lumina zilei, aducând din ce în ce mai mulți tineri afară din adăposturile și din casele lor. Potrivit Associated Press și edm.com, participanții iau la purtător lopețile și scot resturile dărâmăturilor cu ajutorul camioanelor sau al tractoarelor, în timp ce un DJ mixează de pe lăzile de muniție. Voluntarii iau pauze de la curățenie pentru a dansa și pentru a savura momentele trecătoare de libertate.

Mai multe case au putut fi reparate în urma petrecerilor

Yahidne este un oraș mic, cu o populație de doar 300 de persoane. Mulți participanți la rave au călătorit din orașe mari din apropiere, inclusiv din Kiev, pentru a da o mână de ajutor.

”Voluntariatul este stilul meu de viață acum”, a spus organizatorul Repair Together, Tania Burianova, pentru AP. ”Îmi place muzica electronică și obișnuiam să petrecem. Dar acum este vreme de război și vrem să ajutăm și o facem pe muzică”.

După cum se dovedește, muzica rave se pretează aparent unui mediu de lucru productiv. Eforturile ”petrecerii de curățenie” au dus la repararea a peste o duzină de case avariate.

CITEȘTE ȘI - Andri Kostin, noul Procuror General al Ucrainei. Parlamentul a dat undă verde

”Propaganda Kremlinului” râmâne interzisă în Europa

Hotărârea de miercuri a Tribunalului din Luxemburg a respins recursul împotriva interdicției, pe care UE a impus-o în urma acuzațiilor că rețeaua răspândește dezinformare, potrivit unui articol publicat de Al jazeera.

”Marea Cameră a Tribunalului respinge cererea RT France de anulare a actelor Consiliului, adoptate în urma izbucnirii războiului din Ucraina, interzicând temporar acelei organizații să difuzeze conținut”, se arată în hotărâre.

”Limitările libertății de exprimare a RT France pe care sunt susceptibile să le aibă măsurile restrictive în cauză sunt proporționale, în măsura în care sunt adecvate și necesare scopurilor urmărite”, a adăugat acesta.

Într-un apel cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că RT nu poate lucra în Europa, dar speră că va găsi lacune pentru a relua difuzarea.

Mișcarea UE la câteva zile după invazia din 24 februarie a vizat mass-media de stat rusă RT, Sputnik și filialele acestora, împiedicând difuzarea sau diseminarea conținutului acestora de către operatorii UE.

Șeful Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat la acea vreme că radiodifuzorii ”nu vor mai putea să-și răspândească minciunile pentru a justifica războiul lui Putin și pentru a semăna diviziunea în Uniunea noastră”. Citește continuarea articolului AICI

CITEȘTE ȘI - Universități din România, selectate să coopereze la nivel transfrontalier și transdisciplinar în Programul Erasmus+

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel