Data actualizării:
Data publicării:

Petre Roman, la Parchetul General

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Petre Roman, la Parchetul General
Petre Roman, la Parchetul General

Petre Roman a ajuns, joi dimineață, la Parchetul General.

Petre Roman s-a prezentat, joi, 24 mai, la Parchetul General (PG), fiind citat de procurorii militari în dosarul 'Revoluţiei'.

Pe 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz favorabil cererii procurorilor de urmărire penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu. Procurorul general Augustin Lazăr transmisese şefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în dosarul 'Revoluţiei' în legătură cu săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

La începutul lunii aprilie, fostul premier Petre Roman considera 'revoltătoare' şi 'extrem de surprinzătoare' cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale în cazul său în dosarul 'Revoluţiei', susţinând că în perioada invocată nu avea nicio calitate astfel încât să poată influenţa acţiuni militare.

Fără declarații

La intrarea în sediul PG, Petre Roman nu a făcut declarații.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel