Data actualizării:
Data publicării:

Petre Daea se întoarce la Ministerul Agriculturii

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
Petre Daea Foto: Facebook
Petre Daea Foto: Facebook

Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la ministerul Agriculturii, au declarat surse din partid. Senatorul Daniel Zamfir a confirmat în direct la Digi24. 

Petre Daea vine înapoi la Ministerul Agriculturii, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu. Acesta ar fi al cincilea mandat. Decizia a fost luată astăzi într-o ședință a Consiliului Politic Național al PSD. Se pare că Petre Daea este soluția de compromis găsită de taberele din PSD, după zile întregi de discuții. Postul de ministru al Agriculturii ar fi revenit organizației PSD Olt, controlată de secretarul general Paul Stănescu, organizație care l-a propus și pe Adrian Chesnoiu. Stănescu și-ar fi dorit ca partidul să îl propună acum pe Florin Ionuț Barbu, deputat PSD de Olt și președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. De partea cealaltă, tabăra Ciolacu l-ar fi vrut pe Daniel Butănoiu, secretar de stat în minister.

Postul de ministru al Agriculturii a devenit vacantat după demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţie. Reacţia ministrului a venit după ce DNA a cerut Camerei Deputaţilor să ridice imunitatea acestuia, acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri pentru ocuparea mai multor posturi în teritoriu. Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”. Adrian Chesnoiu a anunţat imediat că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. ”Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Petre Daea a fost ministru al Agriculturii în perioada 14 iulie–28 decembrie 2004 în guvernul condus de Adrian Năstase, iar între ianuarie 2017 și noiembrie 2019 a fost ministru al agriculturii în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. În perioada 1970–1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, în care a intrat din convingere. Până în 1989 a deținut funcția de adjunct șef de secție la Comitetul Județean de Partid, la secția pentru agricultură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel