Petre Daea: Relaţia cu beneficiarii noştri are sens unic: de la AFIR către beneficiar
Stadiul implementării PNDR 2020 şi nivelul absorbţiei efective a fondurilor nerambursabile au fost analizate vineri într-o videoconferinţă susţinută de ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al instituţiei.
" (...) Vă reamintesc că relaţia cu beneficiarii noştri are un sens unic: de la AFIR către beneficiar. Trebuie să fiţi în sprijinul rezolvării problemelor pe care fermierii le au. De asemenea, vă rog să faceţi analize interne concrete asupra greutăţilor pe care le întâmpinaţi sau a disfuncţionalităţilor care ar putea să apară în implementarea proiectelor contractate", a precizat Petre Daea.
Discuţiile au fost axate pe analiza stadiului implementării şi pe nivelul absorbţiei efective a fondurilor nerambursabile, dar şi pe identificarea soluţiilor concrete pentru accelerarea plăţilor şi a procesului de derulare a proiectelor, din momentul depunerii şi până la ultima tranşă de rambursare a plăţilor.
La rândul său, Adrian Chesnoiu a afirmat că plăţile efectuate până în prezent, peste 52% din totalul fondurilor europene puse la dispoziţia României, scade riscul dezangajării în viitor a acestor fonduri.
"Am analizat în primul rând stadiul plăţilor efectuate de la începutul acestui an şi vă pot spune că am depăşit 514 milioane de euro, atingându-ne obiectivele stabilite. Îi aşteptăm pe toţi beneficiarii cu care am încheiat contracte şi rog colegii de la CRFIR şi OJFIR să le acorde sprijinul necesar pentru a depăşi eventualele blocaje birocratice, astfel încât să putem atinge obiectivele financiare asumate până la sfârşitul acestui an. Valoarea mare a plăţilor efectuate duce la un grad semnificativ de absorbţie a PNDR 2020, peste 52% din totalul fondurilor europene puse la dispoziţia României, ceea ce scade implicit riscul dezangajării în viitor a acestor fonduri (...)", a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
AFIR a semnat până în prezent 54.438 de contracte de finanţare aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (incluzând şi contractele de finanţare preluate prin procedura de tranziţie dintre Programe), valoarea totală a acestor proiecte fiind de aproximativ 4,67 de miliarde de euro.
Pentru proiectele de investiţii şi pentru plăţile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 4,63 de miliarde de euro, de la demararea Programului şi până în prezent. Gradul de absorbţie al fondurilor europene se ridică, în acest moment, la 52,63% din alocarea totală pentru perioada de programare financiară 2014 - 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News