Petre Condrat, asistentul lui Botezatu, reținut în dosarul furtului de tablouri
Asistentul lui Cătălin Botezatu, Petre Condrat, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, în dosarul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, fiind acuzat de tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune.
[caption id="attachment_276522" align="alignleft" width="310"] Foto: libertatea.ro[/caption]Și Cătălin Botezatu a fost audiat luni seară, la DIICOT. Vineri, Cătălin Botezatu a negat, într-o declaraţie pentru Mediafax, orice implicare a sa în cazul vânzării a două din cele şapte tablouri furate în octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam.
"Nu ştiu despre ce este vorba. Nu am nicio legătură cu ce s-a întâmplat şi nu am nicio legătură cu aşa ceva. Întreaga presă a sărit pe mine, când mai bine ar fi fost să ia legătura cu organele abilitate, respectiv Parchetul. Este vorba despre imaginea mea, care are de suferit dacă numele meu este adus nejustificat în asemenea scandal. Dacă un cunoscut al meu sau un fost colaborator face ceva, nu înseamnă că eu am vreo vină sau sunt implicat. Repet, nu sunt implicat în asemenea acţiune", a spus Botezatu.
Pe de altă parte, poliţiştii şi procurorii expertizează computerele ridicate în urma percheziţiilor la cei trei bărbaţi suspectaţi de implicare în furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, potrivit unor surse din Poliţie.
Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.
Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News