Data actualizării:
Data publicării:

Petrache, la ieșirea de la DNA: DEMISIONEZ. Nu vi se pare că e strigător la cer? - update

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Marian Petrache, preşedintele Consiliului Județean Ilfov, a fost pus sub învinuire de DNA pentru luare de mită și șantaj.  Liberalul a anunțat că demisionează din toate funcțiile avute în PNL.

Marian Petrache a spus că este acuzat ca l-a șantajat pe fostul primar de Jilava, Adrian Mladin, condamnat într-un alt dosar. Faptele vizate s-ar fi petrecut în urmă cu nouă ani.

Marian Petrache a mai zis că este acuzat că a primit de la Adrian Mladin o excursie la Monte Carlo pe care recunoaște că a facut-o, dar nu are legătură cu fostul primar.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a adăugat că nu are motive să se teamă de acest dosar.

"Nu am niciun motiv, de ce Doamne, iartă-mă... Am fost la detectorul de minciuni. Cum să-mi şantajez eu propriul primar? Nu vi se pare că e strigător la cer?", a spus Petrache. Întrebat dacă a fost prieten cu Mladin, el a răspuns că e prieten cu toţi primarii din Ilfov.

 "Îmi dau demisia din toate funcțiile din PNL! Președinte la filială, secretar general interimar... N-am de ce să demisionez din Consiliul Județean. V-am spus, asta s-a întâmplat acum nouă ani. De la Consiliul Judeţean de ce să-mi dau demisia?", a adăugat Marian Petrache.

[citeste si]

Primarul Adrian Mladin a fost condamnat definitiv, în 14 iulie 2016, de instanţa supremă, la cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri, astfel că şi-a pierdut mandatul la Primăria Jilava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel