Data publicării:

Petiție pentru un București mai liniștit. Sute de străzi depășesc nivelul maxim de zgomot: Pentru că ținem la sănătatea mintală a noastră...

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

A fost lansată o petiție pentru un București mai liniștit. Sute de străzi din Capitală depășesc nivelul maxim admis de zgomot. Primăria Capitalei ar monitoriza zgomotul prin 15 stații, dar nimeni nu cunoaște unde sunt, care sunt datele înregistrate, concluziile, măsurile. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Conform Eurostat, București este capitala din Uniunea Europeană cu cei mai nemulțumiți locuitori în ce privește nivelul de zgomot din oraș. În urma unei anchete efectuate de către Funky Citizens și documentată în Buletin de București, 394 de străzi depășesc nivelul maxim de zgomot admis în timpul zilei iar peste 500 în timpul nopții. Câte din aceste străzi sunt mai liniștite astăzi față de momentul realizării acelei anchete? Greu de spus.

Primăria Capitalei are în acest moment un Sistem de Monitorizare a Zgomotului Urban cu 15 stații instalate în toate sectoarele Bucureștiului însă datele înregistrate de acest sistem rămân un mister.

Pentru că ținem la sănătatea mintală a noastră, a locuitorilor Bucureștiului, cerem Primăriei Capitalei implementarea următoarelor măsuri în vederea diminuării zgomotului urban:

1. Publicarea datelor din Sistemul de Monitorizare a Zgomotului Urban pe o hartă interactivă în care informațiile să fie disponibile in timp real. 

2. Dotarea Poliției Locale a Municipiului București cu camere tip action camera și aparate decibelmetru prin care să poată constata sursa zgomotului și să aplice sancțiuni. 

3. Publicarea unui raport lunar cu numărul de sesizări înregistrate, sancțiuni acordate și reclamații nesoluționate. 

Dacă și tu îți dorești să trăiești într-un București mai liniștit, ajută-ne cu semnarea acestei petiții iar noi vom face toate demersurile posibile pentru a avea aceste cerințe implementate” arată textul petiției

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel