Peste jumătate dintre adolescenţii americani, victimele bullying-ului online
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Hărțuirea online există şi face victime! Mai cu seamă în rândul tinerilor. Aproape jumătate dintre adolescenții din SUA afirmă că au fost victimele cyberbullying-ului. DIn păcate, aceste lucruri se întâmplă și în România, însă de cele mai multe ori gravitatea situației este ignorată.

Aproape jumătate dintre adolescenţii din SUA au suferit o formă de agresiune sau hărţuire online, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, potrivit Pew Research Center. Potrivit sondajului, publicat săptămâna aceasta, 46% dintre adolescenţii americani s-au confruntat cu cel puţin unul dintre cele şase comportamente de hărţuire cibernetică în legătură cu care au fost chestionaţi. Injuriile au fost cea mai frecvent raportată formă de hărţuire online, 32% dintre adolescenţi spunând că li s-au adresat cuvinte ofensatoare online sau pe telefonul mobil. Peste 20% dintre cei chestionaţi au spus că zvonuri false au fost răspândite despre ei online, în timp ce 17% spun că au primit poze explicite pe care nu le-au cerut.

Circa 15% dintre adolescenţi au afirmat că au fost întrebaţi în mod constant de altcineva decât un părinte unde sunt, ce fac sau cu cine sunt. Potrivit sondajului, 10% au spus că au fost ameninţaţi fizic şi 7% au spus că au fost distribuite imagini explicite cu ei fără consimţământul lor. În total, 28% dintre adolescenţi s-au confruntat cu mai multe tipuri de hărţuire online, potrivit sondajului.

Numărul victimelor hărţuirii online în România, în continuă creştere

Potrivit unei cercetări realizate de Unlock Research în 2021, în 29% din cazuri, motivele hărțuirii online au fost legate de postările despre hobby-uri şi interese personale. Conform studiului, aproape jumătate din utilizatorii români (48%) postează pe rețelele e socializare informații despre hobby-uri şi interese personale. Un sfert dintre aceștia au rețineri în a mai face asemenea postări din cauza criticilor și comentariilor negative. Majoritatea celor care au participat la studiu (84%) se așteaptă să primească reacții negative online. Iar un procent de 58% spun că au primit reacţii negative la postările de pe social media.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel