Data publicării:

Peste 800.000 de apeluri la 112 din ianuarie până în iulie 2024. În trei sferturi dintre situaţii s-a intervenit în mai puţin de 10 minute

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Cătălin Predoiu, ministrul de interne al României, spune că primele 7 luni ale anului 2024 au adus peste 800.000 de apeluri la 112, iar în trei sferturi dintre acestea s-a intervenit în cel mult 10 minute. 

"Recent, s-a publicat un Eurobarometru, un sondaj făcut de Comisia Europeană. În ultimele 12 luni, mă bucur să constat că Poliţia Română a crescut în încredere de la 47% la 52%. E a cincea creştere, per ansamblu, în Uniunea Europeană. Oamenii văd că se fac eforturi. Dar mai avem de lucru, sunt multe state în faţa noastră. Dar pe ultimele 12 luni, suntem în primele cinci state în ceea ce priveşte creşterea. Nu spun că trebuie să ne culcăm pe lauri sau că este un rezultat fabulos, dar e un rezultat bun, într-un domeniu foarte complicat, cu provocări în fiecare zi, cu zeci de mii de operaţiuni, cu zeci de mii de oameni implicaţi zilnic în activitatea aceasta. 

Vă dau un exemplu. În primele 7 luni, am avut peste 800.000 de apeluri la SNAU (n.r. Sistemul Naţional de Apeluri de Urgenţă), la 112. Asta include Poliţie, Pompieri, tot. Sunt sute de mii de intervenţii. Avem 300.000 de intervenţii la situaţii de urgenţă. Dacă vorbim de activitatea în primele 7 luni, am acţionat cu cifre importante în ceea ce priveşte efectivele. Am avut 23.000 de acţiuni cu efective mărite. Ale forţelor de ordine şi siguranţă publică. E vorba de Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră. 

Zilnic, avem în stradă 26.000 oameni. Şi aici includem şi situaţiile de urgenţă. 21.000 de poliţişti, 5000 de pompieri. Am avut 19.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice. 

Ce vreau să remarc este că din cele 870.641 intervenţii la 112, în 74% dintre cazuri s-a intervenit în mai puţin de 10 minute. Ceea ce este o performanţă. Se fac eforturi. E bine ca aparatul să ştie că sunt remarcate eforturile, dar am cerut continuarea lor. E important ca cetăţeanul să cunoască aceste lucruri", a declarat Cătălin Predoiu la DC News TV. 

Infracțiunile care au crescut în România

"Acum să ne uităm la infracțiunile care au crescut: evaziunea fiscală, cu 28,4%; infracțiunile la codul silvic au crescut cu 23,3%; infracțiunile contra mediului, contra proprietății intelectuale, au crescut de asemenea. Dar sub aspectul criminalității grave, cu violență, avem doar 1%, iar numărul e în scădere. Dacă ne raportăm la alte țări, nivelul de siguranță este net superior față de Vestul Europei. Asta înseamnă și un efort în spate, nu e vorba doar că noi suntem pașnici în comportamentul civic. E vorba și de faptul că poliția e mult mai prezentă în stradă, la intervenții aparițiile se fac prompt, jandarmeria se descurcă admirabil la evenimentele publice, poliția de frontieră a redus migrația ilegală cu aproximativ 73% pe sensul de intrare și 80% pe sensul de ieșire, ceea ce înseamnă că poate avem cea mai sigură graniță din Europa în momentul ăsta. Sunt multe eforturi care se fac și vreau să transmit încredere în acest sistem", a mai declarat Cătălin Predoiu. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel