Peste 500 de elevi nu au fost repartizaţi în licee. Vezi de ce
Peste 500 de elevi din totalul celor 150.725 de absolvenţi ai claselor a VIII-a nu au fost repartizaţi în licee, din cauză că au completat prea puţine opţiuni, pentru clasa a IX-a rămânând libere 29.479 de locuri în anul şcolar 2012-2013, conform Mediafax.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), din cei 150.725 de absolvenţi ai claselor a VIII-a care au completat opţiuni, 150.219 au fost repartizaţi în licee,restul locurilor rămânând neocupate. Conform ierarhiei alcătuite după ultima medie de admitere, pe primul loc se află Colegiul Naţional Sf. Sava" din Capitală, care, la specializarea Matematică-Informatică, a avut ultima medie 9,93.Pe locul 2 se află Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, unde, tot la Matematică-Informatică, ultima medie de repartizare a fost 9,92.
Listele cu absolvenţii repartizaţi şi cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal de stat din judeţe şi din municipiul Bucureşti vor fi afişate şi în unităţile de învăţământ gimnazial până în 15 iulie, respectiv în fiecare unitate de învăţământul liceal până la 16 iulie a precizat MECTS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News