Data publicării:
Peste 37 de tone de deşeuri din Bulgaria, oprite la graniţă
Transporturi cu tone de deşeuri au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor deşeuri care ar fi trebuit să ajungă în ţara noastră. Acestea au fost returnate societăţilor expeditoare.
În ziua de 20.09.2021, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 40, respectiv 56 de ani.
Primul şofer transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cantitatea de 23.800 de kilograme deşeuri metalice, iar cel de-al doilea şofer transporta cantitatea de 13.780 de kilograme deşeuri din plastic, transmite Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de transfer prezentate autorităţilor de control erau incomplete. La cercetări s-a mai stabilit faptul că deşeurile sus-menţionate erau încărcate din Bulgaria şi destinate unor societăţi comerciale din judeţele Buzău şi Călăraşi.
În acest context, având în vedere aspectele constatate, nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News