Data publicării:

Aproape 35.000 de persoane au trecut granițele României

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

În ultimele 24 de ore au trecut peste 34.000 de persoane pe la punctele de trecere a frontierelor. 

În data 24.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 34.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 16.600 mijloace de transport (dintre care 9.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.000 persoane cu 8.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 14.800 persoane cu 8.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 23.700 de persoane şi 10.300 de mijloace de transport (5.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.300 de persoane cu 4.900 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 6.900 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I - 3.171 (din care 1.321 pe jos), P.T.F. Borş - 1.603, P.T.F. Nădlac II – 1.128, P.T.F. Petea - 643, P.T.F. Vărşand - 63 etc

Recomandări din partea polițiștilor 

”Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.

Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, se arată într-un comunicat de presă. 

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Ilegalități constatate de poliţiştii de frontieră:

- 56 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 33 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care

- depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 13.030.300 lei;

- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.800 lei.

- nu s-a permis intrarea în ţară pentru 4 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 2 cetăţeni români din diferite motive legale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel