Peste 300 de români cer evacuarea din Gaza. Odobescu: A crescut numărul solicitărilor. Zece cetățeni nu au mai ajuns la Rafah
Luminița Odobescu, ministrul de Externe, spune că a crescut numărul românilor din Gaza care au cerut evacuarea și că instituția a primit peste 300 de solicitări.
Un grup de 93 de cetățeni români a ajuns deja în Egipt și au fost preluați de echipele consulare mobile. Echipa consulară mobilă se află la frontieră și pentru cei 51 de români care se află pe noua listă de evacuare. În legătură cu cei 10 români care erau pe lista de evacuare cu cele 103 persoane și care nu au mai ajuns la Cairo, ministrul de Externe a precizat că nu s-au prezentat la punctul de frontieră.
Zece români care erau inițial incluși pe lista de evacuare cu un total de 103 persoane nu s-au prezentat la graniță.
"Ei (cei 10 - n.r.) rămân pe lista de evacuare, vom continua procesul și pentru ceilalți români. În ultimele zile și după demararea procedurilor de evacuare am primit un număr important de alte solicitări, în plus față de cele 260, toate sunt în proces de evaluare. Acum vorbim de un total, inclusiv cu cei evacuați, de peste 300 de solicitări. Continuăm eforturile cu colegii noștri, cu partenerii internaționali. Procesul cere demersuri speciale, trebuie asigurată coordonarea cu autoritățile egiptene și israeliene, care iau deciziile, și trebuie îndeplinite condițiile de siguranță pentru cetățeni. Obiectivul nostru e de a continua procesul de evacuare în perioada următoare, am primit asigurări de la autoritățile israeliene și egiptene", a spus Luminița Odobescu, la Digi 24.
După sosirea în țară, românii vor primi sprijinul necesar pentru a ajunge la familiile lor, mulți având rude în București sau în alte județe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News