Peste 22 de tone de deșeuri metalice, oprite la Giurgiu
Peste 22 de tone de deșeuri metalice, aduse de un cetățean bulgar, au fost oprite de polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 22.700 de kilograme de deșeuri metalice.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, au fost constatate nereguli privind locul unde acestea ar fi trebuit să fie descărcate, transmite Poliția de Frontieră.
„În data de 27.04.2021, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 59 de ani.
Ansamblul rutier era încărcat cu deșeuri tip șpan metalic în amestec cu pilititură metalică și avea ca punct de destinație, sediul unei societăți comerciale de pe raza județului Sălaj.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în ansamblul rutier sus-menționat se afla cantitatea de aproximativ 22.700 de kilograme deșeuri metalice, iar documentele de notificare pentru circulația transfrontalieră prezentau neconcordanțe privind punctul de destinație.
De asemenea, echipa comună de control a mai constatat faptul că, deși codul de identificare alocat deșeurilor în cauză indica deșeuri de metale și aliaje în formă nedispersabilă, în fapt, încărcătura conținea materiale dispersabile- pilitură/praf.
Având în vedere aspectele constatate, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menționat.”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News