Peste 200 de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
diicot-5
diicot-5
Poliția Română a efectuat în ultime două săptămâni peste 200 de percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale de criminalitate organizată.

Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de IGPR, polițiștii au ridicat, în urma perchezițiilor, 4,5 kilograme de heroină, 1,6 kilograme de cannabis, precum și bani susceptibili a fi falși, notează Agerpres.

"În perioada 13-26 martie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 54 de acțiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracționale specializate în trafic de trafic de persoane, trafic și consum ilicit de droguri, criminalitate informatică și spălare de bani. În cadrul investigațiilor pentru probarea activității infracționale a 351 de persoane bănuite, polițiștii au efectuat 209 percheziții ce au vizat atât imobile folosite de acestea, cât și autovehicule pe care cei în cauză le foloseau în activitatea infracțională. În urma administrării probatoriului, 90 de persoane au fost reținute sau arestate", se arată în comunicat.

Sursa precizează că, în urma activităților desfășurate, au fost confiscate 16 unități HDD, 32 de laptopuri, trei unități centrale PC, trei arme, opt muniții, 4.560 de grame de heroină, 1.670 de grame și trei plante de cannabis, 200 de grame de substanțe vegetale, 441 de plicuri cu diferite substanțe ilegale și 64 de comprimate cu substanțe interzise.

"De asemenea, au fost ridicate opt cântare folosite în activitatea infracțională, 28.820 de țigarete de contrabandă, 98.814 lei, 14.420 de euro, 3.000 de dolari și 320.000 de forinți falși. Pentru recuperarea prejudiciilor au fost instituite sechestre asiguratorii asupra a șase autoturisme și unui apartament", se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, la acțiunile desfășurate au participat 635 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, care au beneficiat de sprijinul structurilor centrale și teritoriale ale Poliției Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel