Data publicării:
Peste 200 de hectare, afectate de un incendiu la Vadu
Un incendiu de vegetație a izbucnit la Vadu, în județul Constanța. Flăcările s-au extins rapid și au afectat deja peste 200 de hectare.
Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui nou incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în zona Vadu, până în prezent fiind stinse flăcările de pe 140 de hectare, după ce, zilele trecute, alte aproximativ 400 de hectare, în aceeaşi zonă, au fost cuprinse de foc, scrie Agerpres.
"La incendiul de la Vadu, izbucnit vineri, intervenim în prezent cu două autospeciale de stingere şi 15 pompieri, din care 11 sunt chemaţi de acasă, din timpul liber, de la Detaşamentul Palas. Până la această oră, de la momentul izbucnirii au ars 140 de hectare şi ar mai fi vorba de alte 70 de hectare care urmează a fi stinse", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Aproximativ 400 de hectare cu vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări miercuri seară, în zona Vadu - Grindu Chituc, pentru stingerea incendiului pompierii intervenind în jur de 18 ore. Focul a cuprins o suprafaţă mlăştinoasă, greu accesibilă, fiind şi atunci mobilizaţi inclusiv pompieri care se aflau în afara orelor de serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News