Data publicării:

Peste 130 de kilometri de drumuri judeţene, asfaltaţi în 2019 in Bihor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consiliul Judeţean Bihor va asfalta, anul acesta, peste 130 de kilometri de drumuri judeţene, vicepreşedintele instituţiei afirmând că este cel mai amplu program de asfaltare din ultimii circa 30 de ani.

"Deocamdată avem în programul de covoare asfaltice 130,650 de kilometri, cel mai mare program de asfaltare al Consiliului Judeţean în judeţ din 1990 încoace. Niciodată nu s-a asfaltat o asemenea suprafaţă. Până în acest an, cel mai mare program a fost în 2018, tot al nostru, coordonat chiar de mine, când s-au realizat 63 de kilometri. În acest an, facem mai mult decât dublu, peste 130 de kilometri. Pe lângă acestea, avem şi investiţii pentru 150-200 de km, subiect despre care vom vorbi cu altă ocazie," a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele CJ, Ioan Mang.

La începutul anului, CJ a prevăzut realizarea a 100 de kilometri de covor asfaltic, pentru care s-au alocat 25 de milioane de lei, dar suma se va majora, săptămâna viitoare, în şedinţă de consiliu, la 30 de milioane de lei, pentru a se realiza cei 130 de km propuşi.

"Până în acest an, în contract era prevăzut 180.000 de lei kilometrul de covor asfaltic, potrivit licitaţiei de acum patru ani. Anul trecut, constructorii au fost destul de supăraţi că nu mai intrau în acele preţuri. Deloc. Dar contractul era ferm. În acest an, noi ne-am aşteptat să vină undeva la 250.000 de lei kilometrul şi am prevăzut în buget 25 de milioane de lei pentru 100 de kilometri. Au venit, însă, cu 220.000 de lei/km şi astfel am reuşit să mai mărim bugetul pentru 130 de kilometri", a explicat Ioan Mang.

Vicepreşedintele CJ a efectuat, săptămâna trecută, mai multe deplasări în judeţ, la solicitarea cetăţenilor şi pentru a verifica personal starea drumurilor. A constatat astfel că este nevoie de circa 160 de kilometri de asfaltări, pentru a acoperi toate drumurile din judeţ.

"Vom face o rectificare bugetară săptămâna viitoare, în şedinţa de consiliu, astfel încât putem realiza 130,650 de kilometri la acest moment. Ne pregătim ca în august-septembrie să mai găsim resurse financiare şi pentru restul până la necesarul de 160. Dacă reuşim să facem în acest an toată suprafaţa, atunci anul viitor nu mai avem de acoperit cu covor asfaltic nimic. Dacă nu vom reuşi, atunci anul viitor, mai facem şi cei 30 de km în martie", a precizat Mang.

Lucrările la drumuri au început mai târziu în acest an deoarece s-au încheiat cei patru ani de contract anterior cu firmele constructoare şi au fost făcute licitaţiile.

"Când se vor termina şi investiţiile, printre care de exemplu Drumul Apusenilor, în unu, maxim doi ani, putem spune că toate drumurile din judeţ vor fi bune", a mai spus el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel