Peste 13.600 de persoane au urmat cursuri gratuite de formare profesională, în primul semestru al anului
Peste 13.600 de persoane au participat în primele şase luni la cursurile de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de profil şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri AGERPRES, din totalul celor 13.602 de participanţi, 9.297 sunt şomeri, 2.419 persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 214 persoane beneficiare de servicii gratuite, alţii decât şomerii, iar 11 persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor.
De asemenea, restul de 1.661 de persoane participante la cursurile de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, conform prevederilor legale în vigoare.
Datele centralizate de ANOFM arată că, în perioada de referinţă, au fost organizate 574 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 375 programe de calificare/recalificare şi 199 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani (41,94%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 35 - 45 de ani (29,21%) şi de către tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani (18,61%).
La polul opus s-au situat persoanele cu vârsta de sub 25 de ani, respectiv 10,24% din total.
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 5.275 persoane (56,73%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de către cei cu studii gimnaziale (2.825 persoane, 30,39%) şi cei cu studii superioare (1.197 persoane, 12,88%).
Totodată, principalele meserii sau ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna iunie 2019 sunt: agent de securitate (1.006), lucrător în comerţ (895), inspector (referent) resurse umane (753), operator introducere, validare şi prelucrare date (594), bucătar (559), frizer - coafor manichiurist pedichiurist (380), competenţe cheie - comunicare în limba română/competenţe de bază în matematică (282), agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale (280), îngrijitoare bătrâni la domiciliu (238), contabil (235), coafor (205), infirmieră (190), manichiurist pedichiurist (169), lucrător în cultura plantelor (163) şi competenţe în limba engleză (155).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News