Data publicării:

Peste 100 de civili ucişi în violenţe în Sudanul de Sud, după acordul de pace de anul trecut (ONU)

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 100 de civili au fost ucişi de forţele militare şi grupări înarmate din Sudanul de Sud, într-un val de violenţe care a marcat o regiune din sudul acestei ţări după semnarea acordului de pace de anul trecut, relevă un raport al ONU citat miercuri de Reuters.

Forţele armate au comis de asemenea violenţe sexuale, inclusiv violuri, asupra a 100 de femei şi fete din aceeaşi regiune, Ecuatoria Centrală, în perioada septembrie 2018 - aprilie 2019, se menţionează în raportul misiunii ONU de menţinere a păcii.

Violenţele din Ecuatoria Centrală sunt o excepţie de la tendinţa de "scădere semnificativă a violenţelor şi abuzurilor legate de conflict" în Sudanul de Sud, înregistrată după semnarea acordului de pace, notează autorii raportului.

Sudanul de Sud şi-a dobândit independenţa faţă de Sudan în 2011, dar a căzut pradă unui război civil doi ani mai târziu. În 2018, un studiu a stabilit că aproape 400.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza acestui război.

Principalele două tabere aflate în conflict au semnat un acord de pace în septembrie anul trecut, după mai multe tentative eşuate, iar în mai a.c. au convenit să încerce formarea în termen de şase luni a unui guvern de uniune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel