Data publicării:
Pesta porcină. Manda: Prima informaţie, transmisă de SRI în 2016
Preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că directorul SRI, Eduard Hellvig, a susţinut că a transmis prima informaţie legată de pericolul pestei porcine africane în România beneficiarilor legali în iunie 2016.
"Un subiect apărut în spaţiul public de mai mult timp. Întrebări au fost (...) dacă SRI avea atribuţii, dacă şi-a făcut treaba şi a informat beneficiarii. Răspunsul SRI a fost că (...) intra în zona competenţei SRI. Conducerea SRI ne-a informat că prima informaţie pe care au avut-o şi au transmis-o beneficiarilor legali a fost în iunie 2016, când previzionau că la graniţă, legat de porcii mistreţi, există riscul ca în România să apară pesta porcină africană.
Informările au fost la nivel de premier, miniştri, ANSVSA. În total, până august 2018, au fost făcute 132 de informări, atât către structurile locale, cât şi centrale.(,..) Primul focar de infecţie a fost descoperit în iulie 2017, undeva la Satu Mare. (...) SRI consideră că era în atribuţiile sale şi că şi-a executat misiunea pe care o avea de a informa beneficiarii legali despre acest pericol. Deciziile şi acţiunile sunt în competenţa autorităţilor stabilite de lege", a spus Manda, după audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, în Comisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News