Data publicării:

Pesta porcină, extinsă. Societatea Ornitologică: "Măsuri extreme"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Intensificarea vânătorii de mistreţi şi de prădători în România poate să extindă focarele de pestă porcină africană (PPA), contrar voinţei autorităţilor române.

Măsurile luate la începutul lunii de autorităţile române sunt, potrivit Societății Ornitologice Române (SOR). în contradicţie cu recomandările Uniunii Europene pentru combaterea PPA şi în directă contradicţie cu articolele ştiinţifice care susţin strategia europeană cu privire la această boală.

"În documentul de pe site-ul Comisiei Europene, la articolul 8 este precizat că vânarea mistreţilor nu este o soluţie, ci o problemă, dat fiind că turmele de mistreţi infectaţi vor fi dislocate şi vor întâlni alte populaţii pe care să le infecteze. Mai mult, din partea Comisiei Europene este recomandat ca vânătoarea de mistreţi să fie interzisă, la apariţia unor focare active. Ea poate fi reluată la trei luni după ce nu apar noi cazuri", se arată în comunicatul SOR.

Măsurile luate, greșite

"În ciuda recomandărilor şi a strategiilor realizate de experţi la nivel european, în România măsurile luate sunt exact pe dos. Nu doar că România permite vânătoarea porcilor mistreţi, ba chiar duce măsurile la un nou punct extrem. Permitem vânătoarea de specii protejate, doar pentru că sunt prădători (cu păr şi pene). Nu există niciun articol ştiinţific care să demonstreze că PPA se răspândeşte cu ajutorul păsărilor de pradă sau al animalelor necrofage", se arată în comunicatul SOR.

Potrivit SOR, în articolele care detaliază modalităţile de transmitere a bolii se subliniază faptul că probele de sânge luate de la rozători şi păsări din zonele afectate de pestă porcină nu au conţinut virus.

La începutul acestei săptămâni, în judeţul Tulcea, zonă care include Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, PPA era confirmat în 57 de localităţi, iar numărul total al focarelor a fost de 466, cel mai mare din întreaga ţară. Situaţia a fost cauzată, printre altele, de pătrunderea în delta românească a mistreţilor din delta ucraineană şi de sistemul de creştere în stare de semi-libertate a animalelor domestice practicat unii locuitori din delta românească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel