Data publicării:

Pesta porcina, despăgubiri. Suma pe care o primesc brăilenii

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pesta porcină
Pesta porcină

Numărul focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila a ajuns la 108, din care nouă în exploataţii comerciale, despăgubirile acordate depăşind 190 milioane lei, potrivit Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila.

Au fost despăgubiţi 7.830 de proprietari cu o valoare totală de 191.506.290 de lei. Despăgubirile se acordă treptat şi pentru societăţile comerciale care au fost în situaţia de a-şi omorî suinele şi a-şi închide activitatea, respectiv "Tebu" Gropeni, care a avut 140.000 de porci, şi "Romsoci" Tichileşti, care a avut 35 mii de capete, banii către aceste ferme venind în etape.

În comuna Frecăţei, unde a fost confirmat primul focar de pestă porcină din judeţul Brăila în luna iulie, s-a încheiat acţiunea de dezinfecţie, motiv pentru care, pe 16 octombrie, au fost introduşi 40 de porci santinelă, care vor fi monitorizaţi în următoarele 45 de zile. Dacă nu se vor îmbolnăvi, se va considera că aici virusul nu mai există, iar localnicii pot relua activitatea de creştere a porcilor.

După introducerea porcilor santinelă, săptămâna trecută, în judeţul Brăila a fost prezentă o delegaţie a Comisiei Europene, pentru a verifica modul în care s-a acţionat pentru combaterea pestei porcine în judeţ. Rezultatele acestei verificări nu au fost făcute încă publice. Potrivit DSVSA, medicii veterinari care au participat la acţiunile de lichidare a focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila vor beneficia de timp liber compensator pentru orele suplimentare efectuate, având în vedere că ei nu pot fi plătiţi pentru acele ore efectuate, pentru că în bugetul instituţiei nu sunt alocate fonduri la capitolul "Cheltuieli de personal" pentru orele suplimentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel