Pesta porcină africană evoluează în 15 localităţi din Olt şi sunt confirmate 71 de focare
Pesta porcină africană (PPA) evoluează în 15 localităţi din judeţul Olt, fiind confirmate 71 de focare şi alte trei suspiciuni de boală, iar în localitatea Sprîncenata toţi porcii vor fi ucişi preventiv, a informat marţi direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor (DSVSA) Olt.
Potrivit sursei citate, sunt confirmate focare de PPA în localităţile: Cilieni (7 focare), Ianca (4 focare, din care trei în extravilanul localităţii), Dăneasa (2 focare), Sprîncenata (10 focare), Gostavăţu (10 focare), Stoeneşti (9 focare), Drăgăneşti Olt (2 focare), Văleni (2 focare), Orlea (17 focare), Studina (1 focar), Gura Padinii (4 focare), Ipoteşti (1 focar), Coloneşti (1 focar), Grojdibodu (1 focar).
DSVSA Olt mai informează că sunt suspiciuni de PPA în trei exploataţii nonprofesionale din localităţile Sprîncenata, Studina şi Corabia (cartier Vîrtopu), în baza buletinelor de analiză emise de laboratorul din Slatina, iar probele au fost trimise la IDSA Bucureşti pentru confirmare.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt a dispus măsura uciderii preventive a suinelor din localitatea Sprîncenata.
Primele plăţi către proprietarii porcilor sacrificaţi din cauza PPA din Cilieni au început să fie făcute de marţi, în această localitate 184 de proprietari urmând să primească suma totală de 560.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News