Pescuitul, interzis până în iunie pentru anumiți pești. Ce specii au intrat în prohibiție
Două dintre cele mai cunoscute specii de pește au intrat în prohibiție. Pescuitul este interzis până pe 7 iunie.
Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278/19.03.2021 a fost publicat Ordinul nr. 58/462/2021 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021.
Prezentul Ordin instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în ordin.
Astfel, conform articolului 6 Specii și perioade de prohibiție, se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează: șalăul și bibanul, în perioada 20 martie – 7 iunie inclusiv, precizează TLNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News