Data actualizării:
Data publicării:

Pescar ucis de un pește care i-a sărit în barcă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pescuit
Pescuit

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc în Australia. Un pescar a murit după ce a fost lovit de un pește de mari dimensiuni. 

Un pescar australian şi-a pierdut viaţa după ce un peşte de mari dimensiuni a sărit în barca sa şi l-a lovit în zona pieptului, a informat sâmbătă poliţia din Teritoriul de Nord, potrivit DPA, scrie Agerpres. 

Bărbatul de 56 de ani pescuia vineri alături de familie şi prieteni în apropierea capitalei Teritoriului de Nord, Darwin, când peştele a sărit brusc în barcă, a precizat poliţia într-un comunicat.

Victima a fost preluată de paramedici 



Bărbatul s-a prăbuşit, iar grupul care-l însoţea s-a grăbit spre portul Golfului Cullen unde victima a fost preluată de paramedici.

Poliţia a precizat că pescarul a murit la faţa locului.

"Pare să fie un incident bizar, extrem de şocant pentru persoanele aflate în barcă, familia şi prietenii bărbatului", a adăugat poliţia.

Nu a putut fi resuscitat



Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă, cei aflaţi în ambarcaţiune i-au făcut respiraţie gură la gură bărbatului în timp ce barca se îndrepta spre port, însă paramedicii nu l-au mai putut resuscita.

"Este un eveniment foarte trist când o zi de pescuit se încheie astfel", a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de ambulanţă pentru NT News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel