Data publicării:
Personaj bombă în dosarul lui Onțanu! Cine este Loredana Radu
Avocata Loredana Radu, suspectată că l-a ajutat pe Neculai Onţanu să primească mită un teren, este nepoata fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, i-a apărat pe Victor Ponta, Mircea Cosma şi Nicolae Dumitru şi a lucrat pentru una din firmele lui Dorin Cocoş.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că Gabriel Oprea este fratele mamei avocatei Loredana Radu.
Totodată, Oprea i-a fost Loredanei Radu coordonator pentru lucrarea de doctorat susţinută de aceasta în 2010 la Academia Naţională de Informaţii. Radu este suspectată de plagierea lucrării de doctorat, ca de altfel mai mulţi doctoranzi coordnaţi de Oprea, intraţi în atenţia presei.
Ca avocat, Loredana Radu i-a apărat pe fostul premier Victor Ponta, în faza de urmărire penală din dosarul Turceni-Rovinari, pe omul de afaceri Nicolae Dumitru, în dosarul Microsoft, pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi pe fiul acestuia, Vlad, trimişi în judecată în 2014 într-un dosar de corupţie.
Radu este şi avocata care a introdus cererea de înfiinţare a USL la Tribunalul Bucureşti.
Ea a lucrat şi pentru societatea comercială Dalli Exim, a lui Dorin Cocoş.
DNA a anunţat miercuri seară reţinerea lui primarului sectorului 2 Neculai Onţanu pentru luare de mită, şi punerea sub urmărire a avocatei Loredana Claudia Radu, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News