Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a intervenit miercuri seara în direct la Antena 3 unde a vorbit despre eliminarea restricțiilor în interiorul Uniunii Europene pentru persoanele vaccinate.
Întrebat când ar putea intra în vigoare noile măsuri hotărâte de oficialii europeni, Victor Negrescu a răspuns:
”Se dorește ca această circulație fără restricții să fie valabilă începând cu finalul lunii iunie. Mai sunt câteva lucruri de făcut, câteva etape procedurale, înainte de implementarea acestei decizii. (...) Noi, la nivelul Parlamentului European, ne dorim că această decizie să nu fie discriminatorie. Urmează discuții între instituții, care să faciliteze circulația persoanelor vaccinate dar și cele testate", a declarat Victor Negrescu.
Certificatul verde. PE şi Consiliul UE au reluat negocierile
Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene au reluat, marţi, negocierile pe tema proiectului "Certificatului verde digital", dar rămân divergenţe semnificative pe tema documentului care ar trebui să faciliteze călătoriile în spaţiul comunitar pe durata pandemiei, scrie Mediafax.
Negocierile ar putea fi de durată, în contextul în care sunt o serie de divergenţe majore. "Deocamdată, există multe întrebări cu răspunsuri deschise", a declarat eurodeputata germană Birgit Sippel, membră a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul UE, conform Agenţiei France-Presse.
Rolul Certificatului Verde
Certificatul verde digital are rolul de a crea un model unic la nivelul Uniunii Europene, a afirmat comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, explicând că statele membre nu vor putea impune restricţii de călătorie suplimentare. "Acest certificat va trebui acceptat de toate statele membre. În mod clar, va exista un singur model în întreaga Uniune Europeană", a argumentat Didier Reynders.
"Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și persoanelor care dețin un certificat verde digital", a subliniat Comisia Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand