Data publicării:
Persoanele care NU trebuie să consume usturoi
Usturoiul are multe proprietăţi utile, este un antibiotic natural şi un antiseptic.
Dar, în unele cazuri, utilizarea usturoiului poate dăuna organismului. În plus, este strict interzisă folosirea sa în combinaţie cu anumite produse, scrie Rador.
În ciuda conţinutului ridicat de oligoelemente şi vitamine utile, nu toată lumea poate mânca usturoi.
Acest produs este contraindicat în caz de ulcer gastric, probleme hepatice şi ale vezicii biliare. Nu trebuie consumat de persoanele care suferă de astm bronşic, epilepsie şi tensiune arterială scăzută.
Persoanele alergice pot dezvolta o reacţie la usturoi, fiind afectate cel mai adesea pielea şi sistemul respirator, prin erupţii cutanate, respiraţie şuierătoare, dureri în gât, tuse.
Usturoiul este contraindicat femeilor însărcinate şi care alăptează, dar și copiilor sub doi ani.
Nu se recomandă utilizarea usturoiului cu lapte, produse lactate, fructe, roşii - acest lucru poate duce la indigestie, fermentaţie şi arsuri la stomac.
Usturoiul nu se combină cu medicamente care subţiază sângele, deoarece poate neutraliza efectul acestora şi poate fi consumat doar de persoanele care nu au contraindicaţii.
Pentru a ne bucura pe deplin de proprietăţile sale benefice, usturoiul trebuie consumat crud şi tocat, nu mai mult de un căţel pe zi. Tratamentul termic reduce proprietăţile sale benefice.
Usturoiul este util mai ales în perioada toamnă-iarnă, când aportul de vitamine este redus şi riscurile de gripă sunt mari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News