Data publicării:

Permise și înmatriculări ILEGALE. DNA, 37 de percheziții în Harghita. Poliția, suspectă de FRAUDĂ

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook DNA
Foto: Facebook DNA

DNA a efectuat 37 de percheziții în județul Harghita.

Alegeri prezidentiale 2024

Procurorii DNA Târgu Mureș efectuează 37 de percheziții, din care cinci sunt la sediile Poliției din județul Harghita, într-un dosar care vizează darea și luarea de mită pentru permise și înmatriculări acordate ilegal.

Potrivit DNA, faptele au fost săvârșite în anul 2021. 

Potrivit unor surse juridice, citate de adevărul.ro, unele dintre percheziţii au loc la sediul IPJ Harghita şi la Poliţia Odorheiu Secuiesc.

Procurorii DNA, sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

"Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni corupție comise de funcționari publici cu statut special, în cursul anului 2021.

În cursul zilei de 19 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 37 de locații, dintre care cinci sunt birouri ale unor instituții publice din municipiile Miercurea Ciuc și Odorheiul Secuiesc.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se arată într-un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Fraudă cu vouchere de vacanţă. Percheziţii în 13 judeţe şi în Bucureşti

 

Poliţiştii din Mureş au descins, miercuri dimineaţă, la 24 de adrese din 13 judeţe, la persoane bănuite de înşelăciune cu vouchere de vacanţă. 

Din cercetări a reieșit că reprezentanții unor societăți din județul Mureș ar fi atestat, în mod fictiv, prestarea unor servicii de cazare și masă către persoane fizice, beneficiare de carduri/vouchere de vacanță, pentru care ar fi plătit, în numerar, 60% din valoarea acestora.

Ulterior, aceste vouchere ar fi fost decontate integral, prin operatorii autorizați.

Prejudiciul estimat, până la acest moment, este de aproximativ 1.000.000 de lei.

Nouă persoane vor fi duse la audieri, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel