Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va demara luni cea de-a V-a campanie de investigaţii arheologice în localitatea tulceană Periprava, comuna C. A. Rosetti, pentru recuperarea osemintelor deţinuţilor politici morţi în lagărul de muncă care a existat acolo.
În campania din acest an se vor continua săpăturile în cimitirul din localitate, prin deschiderea şi decopertarea unor noi suprafeţe arheologice, iar cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud şi Muzeul de Istorie Turda, se arată într-un comunicat remis vineri de IICCMER.
"Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa reprezentanţilor Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie care a fost sesizată de IICCMER în privinţa persoanelor decedate în lagărul de la Periprava şi a locului unde acestea au fost înhumate, pe acest caz fiind deschis, în anul 2015, un dosar de cercetare penală. Aceştia vor fi însoţiţi în teren de specialişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea şi ai Serviciului Judeţean de Medicină Legală Tulcea", se arată în comunicatul citat.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Primăria comunei C.A. Rosetti şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
În campaniile arheologice din anii 2013 şi 2015-2017, la Periprava au fost descoperite şi cercetate 31 de morminte de deţinuţi. "Toate osemintele defuncţilor au fost extrase şi recuperate, fiind transportate la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, ulterior fiind transferate pentru analize specializate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti unde se realizează şi testele ADN în vederea stabilirii identităţii persoanelor decedate", se arată în comunicatul IICCMER.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!