Data actualizării:
Data publicării:

Pericolul la care vă expuneți când folosiți nămolul de la mare. Un medic atrage atenția

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Pericolul la care vă expuneți când folosiți nămolul de la mare.FOTO: Freepik
Pericolul la care vă expuneți când folosiți nămolul de la mare.FOTO: Freepik

Comercianții ambulanți de pe litoralul românesc care vă vând nămolul de la Techirghiol vă pot pune în pericol. Care este cantitatea pe care medicii o recomandă pentru o cură terapeutică.

Dacă vă aflați pe litoralul românesc, cu siguranță v-ați intersectat cu acei comercianți ambulanți care vând sticle de nămol și de multe ori ați fost tentați să îl cumpărați, cu gândul că poate scăpați de durerile articulare.

Medicul Olga Surdu atrage atenția cu privire la riscurile la care vă expuneți atunci când utilizați nămolul fără a avea o recomandare precisă în acest sens, ba mai mult, subliniază care este cantitatea necesară pentru o cură terapeutică cu nămol.

”Folosirea nămolului în scop de prevenire a bolilor, de tratare sau de recuperare funcțională este reglementată prin legea balneară și normele metodologice de aplicare. 

În această lege și modul cum îl folosim în sanatoriu se referă la aplicația generală și în combinație sau nu cu alte elemente naturale”, a declarat dr. Olga Surdu, medic Sanatoriu Balnear Techirghiol, la Antena 3 CNN.

 Astfel, susține medicul, produsul cumpărat de la comercianții ambulanți de pe litoral ”conține o cantitate mică de nămol. Aplicația este generală. Pentru o baie de nămol, de exemplu, se folosesc 14 kg de nămol. Deci care ar fi comparația între 500 de grame, câte sunt acolo, și 14 kg pentru o cură terapeutică”.

De asemenea, mai spune medicul, în timpul folosirii nămolului ”există un schimb intens între organism și mediu peloid. O parte din elementele nămolului trec bariera cutanată și sunt absorbite de organism, o parte din elementele organismului se duc înspre nămol”, a mai spus medicul, precizând că nămolul vândut pe plaje este de fapt cel deversat de către sanatoriu.

Totodată, medicul a ținut să sublinieze că ”riscul cel mai mare, din punctul meu de vedere este că se compromite ideea în sine de factor terapeutic valoros”, dar și acela de a nu avea efecte, în ciuda reclamei pe care comercianții o fac, precum și riscuri de natură dermatologică, astfel. pacienții pot ”căpăta  iritații cutanate”.

Citește și: Ce trebuie să știi despre infecțiile cu E.coli. Adrian Marinescu. O cauză pentru multe infecții digestive. Nu trebuie să ne gândim că apa ne îmbolnăvește

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel