Data publicării:

Pericol în Cipru după ce a fost găsit un pește veninos. Atingerea peștelui poate cauza moartea

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Guvernul din Cipru vine cu un semnal de avertisment după ce a fost găsit un pește veninos în apele insulei din Mediterana.

Specia de peşte Plotosus lineatus este provenită din Marea Roşie.

Îl întâlnim tot mai des în apele din apropierea Ciprului, mai ales că Plotosus lineatus se reproduce uşor, este vorba despre o specie prădătoare, o specie invazivă a cărei prezenţă va continua să crească, explică pentru agenţia EFE Katerina Georgiou, responsabilă a Departamentului de Pescuit şi Cercetări Marine din Ministerul Agriculturii cipriot.

Cunoscut şi sub numele de "peştele pisică de corali", Plotosus lineatus este originar din oceanele Indian şi Pacific şi a pătruns în Marea Mediterana dinspre Marea Roşie, prin Canalul Suez.

Deşi prezenţa acestei specii în Marea Mediterană a fost documentată încă din anul 2001, ea a fost semnalată prima dată în apele din apropierea insulei Cipru anul trecut, iar anul acesta în luna septembrie peştele Plotosus lineatus a fost observat în zona Protaras, un important centru turistic din sudul Ciprului.

Dar acum este prima dată când guvernul cipriot avertizează oficial asupra prezenţei acestui peşte în apropierea coastelor ţării.

Atingerea unui peşte din această specie poate fi periculoasă din cauza spinilor de pe aripioarele sale dorsale şi laterale, precum şi din cauza toxinelor secretate de pielea sa, care pot cauza moartea.

Simptomele unei înţepături pot include umflături localizate, durere intensă şi complicaţii potenţial grave care dacă nu sunt tratate cu promptitudine pot conduce inclusiv la deces, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel