Canicula, care afectează Rusia de la începutul lui iulie şi a provocat incendii de amploare până în regiunea Moscova, este cea mai gravă "din ultimii 1.000 de ani", de la formarea ţării, a afirmat luni directorul serviciilor de meteorologie ruse, relatează AFP.
"Nici noi, nici strămoşii noştri nu am fost martori la un astfel de fenomen în 1.000 de ani, de la formarea ţării noastre", a declarat acest oficial, Aleksandr Frolov, pentru televiziunea publică.
După un record de 38,2 grade Celsius la Moscova la 29 iulie, fosta capitală imperială Sankt-Petersburg (nord-vest) a înregistrat un record absolut sâmbătă, cu 37,1 grade Celsius, potrivit meteorologilor.
Incendiile au devastat de la sfârşitul lui iulie aproximativ 200.000 de hectare şi au provocat moartea a 52 de persoane, potrivit unui bilanţ oficial. Cel mai mare pericol pentru alte state îl reprezintă extinderea incendiilor spre zonele din Ucraina şi Bielorusia afectate de norul radioactiv de la Cernobâl. Fumul va ridica la mii de metri altitudine particule radioactive care în funcţie de direcţia curenţilor de aer pot afecta state din Europa. Şi zona din jurul uzinei de la Cernobâl este foarte uscată, vegetaţia care a crescut nestingherit în perimetrul de securitate se poate aprinde, accidental, amplificând poluarea radioactivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent