Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Paradoxal, deși au început grupa cu două înfrângeri, româncele au obținut calificarea în semifinale în ultima etapă, fără să dispute însă propria partidă. Asta Datorită rusoaicelor de la Zvezda, care au câştigat meciul cu Ferencvaros, scor 30-27.
Handbalistele noastre aveau nevoie de o victorie mâine pentru a se califica în semifinale, dacă s-ar fi respectat calculele hârtiei şi Ferencvaros ar fi câștigat în deplasarea din Rusia, scrie gsp.ro. Nu a făcut-o însă, chiar dacă a avut un avans de 4 goluri la pauză.
Conduse cu 11-16, rusoaicele au revenit fantastic, au marcat un gol până în minutul 30, iar apoi au mărşăluit spre victorie. Au preluat iniţiativa, au făcut 20-18 şi Ferencvaros nu a mai putut reveni. 25-19, 26-20, 28-23. Doar pe final s-au mai apropiat unguroaicele, dar a fost prea târziu. Perfect pentru Oltchim, care este în semifinale indiferent de rezultatul partidei cu Krim.
Acum, Oltchim are nevoie de o victorie la 5 goluri împotriva slovenelor pentru a se califica de pe primul loc din grupă şi să evite astfel pe Gyor în semifinale, echipă cu 5 victorii din 5 meciuri în grupe. Vâlcencele vor întâlni pe Larvik dacă le înving categoric pe cele de la Krim.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand