Data publicării:

Percheziţii de amploare la samsari de maşini

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ofiţerii anticorupţie au făcut percheziţii la instituţii publice şi persoane fizice în legătură cu înmatricularea unor autovehicule aduse din străinătate.

Potrivit DGA, au fost făcute 60 percheziţii la instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că persoane implicate în activităţile de evaziune fiscală cu autovehicule second-hand realizează şi activităţi de intermediere a înmatriculării autovehiculelor, cu sprijinul unor lucrători din cadrul SPCRPCÎV Mureş, care facilitează depunerea dosarelor de înmatriculare, fără existenţa unor programări prealabile, aceştia din urmă încălcând dispoziţiile legale cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la primirea şi procesarea dosarelor de înmatriculare a vehiculelor", se arată într-un comunicat de presă al DGA, remis joi Agerpres.

Acţiunea a fost organizată împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi BCCO Târgu Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, la acestea participând şi ofiţeri de poliţie judiciară ai DGA din şapte servicii judeţene (Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Sibiu), precum şi jandarmi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel