Percheziții la Clubul Pandurii Târgu-Jiu. Vizați, conducerea și Marin Condescu
Procurorii DNA au descins, luni dimineața, la sediul clubului Pandurii Târgu-Jiu. Președintele Marin Condescu este acuzat de spălare de bani și înșelăciune. Descinderi au loc și la ale două societăți ale lui Marin Condescu. Prejudiciul este estimat s-ar ridica la peste 2 milioane de lei.
Oamenii legii ridică documente şi alte probe într-un dosar în care există indicii de evaziune fiscală şi alte infracţii economice. Este vizată conducerea clubului şi preşedintele Marin Condescu. În paralel se desfăşoară percheziţii la două dintre firmele în care este implicat liderul de sindicat.
Marin Condescu a declarat, luni dimineață, că astfel de controale au fost. "Se face prea mult tam-tam pe seama clubului în anul în care are cele mai bune performanțe", a spus Condescu.
Plângerea vizează faptul că șefii Complexului Energetic Oltenia nu ar avea acces la documentele contabile ale clubului, Complexul fiind principaful finanțator, prejudiciul fiind de circa 2,2 milioane de lei. Față de acest aspect, Marin Condescu a spus că "este o minciună continuă, ăsta este stilul de conducere al Complexului. CEO a avut întotdeauna reprezentanți directorii în AGA și CA".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News