Data publicării:
UPDATE. Percheziții la CLANUL lui Sile Pietroi. S-a lăsat cu ARESTĂRI
UPDATE vineri, 11 septembrie. Instanţa a decis arestarea preventivă a celor 13 persoane reţinute joi.
Polițiștii Capitalei au desfășurat, miercuri, percheziții la mai mulți membri ai clanului lui Sile Pietroi, acuzați de furt din locuințe. În urma perchezițiilor, trei persoane au fost arestate și alte 10 vor fi propuse instanței pentru arestare preventivă.
Oamenii legii au disponibilizat două autoturisme şi au ridicat peste 14.000 de euro, 12.500 de lei, telefoane mobile, precum şi instrumente folosite de persoanele bănuite de mai multe infracţiuni de furt din locuinţă, transmite Poliţia Capitalei, potrivit Agerpres.
Au fost efectuate 14 percheziții domiciliare de către poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei, alături de cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două cauze penale.
Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup organizat şi furt calificat, prejudiciul ridicându-se la peste 20.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News