Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, joi, 30 de percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Vaslui și Brașov, într-o cauză în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălare a banilor, trafic de influență, cumpărare de influență, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri și șantaj.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2012, membrii unei grupări infracționale au obținut sume de bani din activități de proxenetism, ce s-au desfășurat pe teritoriul Elveției, Italiei, Franței, Germaniei, Marii Britanii și Spaniei. Activitățile de proxenetism au fost realizate de către doi membri ai grupării, sub coordonarea liderului acesteia, iar sumele de bani obținute au fost transportate în România de către aceștia sau au fost transferate prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de numerar pe numele unor persoane apropiate ale liderului, notează Mediafax.
Ce mai zice DIICOT
„Cu privire la liderul grupului infracțional s-a mai reținut și faptul că, începând cu 2015, a desfășurat activități infracționale legate de traficul de droguri, fiind ajutat în acest sens de foști sportivi, printre care și polițiști ce desfășoară activități de pază în diverse cluburi de noapte de pe raza municipiului București”, transmite DIICOT, conform sursei citate.
La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost duse, pentru a fi audiate, 14 persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva