Percheziții după alegerile din 2020 la 14 locuințe și o instituție publică
Polițiștii au făcut mai multe percheziții la persoane cercetate pentru turism electoral.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, din care unul la sediul unei instituții publice și 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
”Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcționari din cadrul instituției publice, au stabilit reședința mai multor persoane (peste 100) fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reședință”, se arată într-un comunicat de presă.
Această activitate ilegală a avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News