Opt mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în aplicare, sâmbătă, pe raza oraşului Anina, în cadrul unor dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.
"Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Anina, împreună cu specialişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Combaterea Crimei Organizate Caraş-Severin, au pus în executare, pe raza oraşului Anina, opt mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Oraviţa, în cadrul unor dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Vizate sunt cinci persoane, cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, din Anina, bănuite că în data de 6 noiembrie, în jurul orei 19,00, pe fondul unui conflict spontan izbucnit în faţa casei uneia dintre acestea, ar fi folosit fără drept o armă, deţinută ilegal. În urma încăierării, trei dintre cei implicaţi au necesitat îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
În urma percheziţiilor, la adresele persoanelor bănuite au fost găsite două arme de tip pistol, una de tip airsoft şi una posibil letală, un amortizor, cartuşe, o pungă cu bile de tip airsoft şi obiecte contondente (bâte de baseball, răngi metalice), toate fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.
La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Caraş-Severin, a precizat Alina Boeru. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine