
"La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galaţi- Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Galaţi, efectuează 22 de percheziții domiciliare în județele Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Vrancea, inclusiv la trei unităţi de penitenciar, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar ar fi fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate.
Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive ar fi fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate, în urma vizitelor efectuate de aparținători.
De asemenea, o parte importantă a drogurilor și/sau substanțelor cu efecte psihoactive introduse în mediul penitenciar ar fi fost traficată către alte unități de deținere, prin intermediul persoanelor private de libertate, care erau transferate, în vederea soluționării diverselor cauze penale, pe care la aveau la mai multe instanțe din țară.
În cauză, audierile urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. București şi poliţiştilor din penitenciarele din Galați, Brăila și București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", transmite IGPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- O planetă din fier pur, de mărimea Pământului, orbitează o stea din apropierea noastră
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."