Data actualizării:
Data publicării:

Percheziţii de amploare. Dan Bursuc, Dan Armeanca, nume vehiculate

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Polițiștii din Ilfov efectuează 73 de percheziții, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectare de înșelăciune, fals în declarații sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit Antena 3, la audieri va fi adus și Dan Bursuc.

„Poliţiştii din Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, efectuează 73 de percheziţii, la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile mai multor persoane, bănuite de desăvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, tentativă la înşelăciune, fals în declaraţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Percheziţiile se desfăşoară în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Gorj şi în Municipiul Bucureşti”, a transmis, marţi, Poliţia Română.

Astfel, vor fi puse în executare 58 de mandate de aducere, urmând ca acele persoane să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pentru cercetări. Suma totală solicitată de persoanele bănuite de comiterea faptelor este de 1.278.608 lei, iar prejudiciul penal cauzat efectiv este în valoare de 553.792 de lei. 

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Olt, Dolj, Gorj şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti, Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, Dan Bursuc va fi adus la audieri. E vehiculat și numele lui Dan Armeanca, conform sursei citate.

Citește și...

Protestatarul Marian 'Ceauşescu', amendat după incidentul cu Dragomir. Cercetările continuă 

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut drept 'Ceauşescu', a fost amendat de poliţiştii de la Secţia 1 cu 500 de lei, pentru adresarea de cuvinte jignitoare în cadrul altercaţiei pe care a avut-o pe 9 noiembrie cu fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, au informat surse judiciare citate de Agerpres.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, la data de 9 noiembrie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Persoanele implicate au depus plângere în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca, în urma cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, prin unitatea de Parchet. De asemenea, una dintre persoanele implicate a fost sancţionată contravenţional pentru adresarea de cuvinte jignitoare, conform Legii 61/91 R', se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Conform unei înregistrări video publicate pe Facebook de protestatar, acesta l-a aşteptat pe Dragomir să iasă de la sediul unei televiziuni şi a început să-i adreseze injurii. Ulterior, a avut loc o altercaţie între 'Ceauşescu', Mitică Dragomir şi şoferul acestuia.

'Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul', precizează DGPMB. În cauză se efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru a se stabili participaţia fiecărei persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel