Data actualizării:
Data publicării:

Percheziții Vâlcea, București. Suspecții, vizați într-un dosar de corupție

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii efectuează, joi, mai multe percheziţii în judeţul Vâlcea şi în Bucureşti la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de corupţie, dar şi infracţiuni prevăzute de legea protecţiei mediului şi de legea apelor, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). 

Este vorba de 16 percheziţii, la care participă poliţişti ai DGA de la Serviciile Judeţene Anticorupţie Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Alba, Olt, Dolj, Gorj şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 

Simultan cu aceste acţiuni au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea iar lucrătorii DGA efectuează verificări la instituţii publice din judeţul Vâlcea. 

Activităţile sunt susţinute de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea. 

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie de către administratorul SC SACOMET SA Horezu, societate ce deţine în administrare groapa de gunoi de la Măldăreşti, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare de la Mediu şi Ape. 

"La aceste instituţii nu se fac percheziţii, doar verificări. Toate percheziţiile sunt la sedii de societăţi şi domiciliare dat fiind că administratorul deţine 10 imobile în Vâlcea şi unul in Bucureşti", au precizat sursele citate de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel