Data publicării:
PERCHEZIȚII la șeful Clinicii Vasculare Timișoara. Mihai Ionac: N-am cerut mită în viața mea
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș percheziționează , vineri dimineață, domiciliul lui Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din Timișoara, dar și clinica pe care o conduce.
Ancheta vizează fapte de corupție, potrivit Digi24. Un raport al Curții de Conturi arată că la Clinica de Chirurgie Vasculară se făceau operații estetice, iar pacienții erau trimiși să-și cumpere medicamente, deși erau internați, sau erau strânși bani pentru renovare cu ajutorul unei asociații ilegale.
"În toată cariera mea n-am făcut asta"
Mihai Ionac spune că totul este un fals și că va acționa în instanță Curtea de Conturi. "Nu înțeleg ce se întâmplă. Sunt în calitate de martor pentru un lucru care, mi s-a scris acolo, care nu există. Eu fac tot ce mi se indică și aștept ca ancheta să-și continue cursul, anchetă pe care nu o înțeleg", a spus medicul Mihai Ionac, printr-o intervenție telefonică la Digi24.
"Aș fi pretins mită de la pacienți", a adăugat medicul, întrebat care e obiectul perchezițiilor. "În toată cariera mea n-am făcut asta", a spus Mihai Ionac.
Medicul a mai spus că au loc descinderi și la Spitalul Județean, unde este sediul a două asociații ale cărui președinte este: Societatea Română de Chirurgie Vasculară, membră a Societății Europene de Chirurie Vasculară, și Asociația Compasx, care are ca scop prevenirea amputațiilor.
"Probabil că trebuia să aleg să-mi fac cariera în altă parte a lumii"
"Mi se pare tragic ce se întâmplă și probabil că trebuia să aleg să-mi fac cariera în altă parte a lumii, unde ceea ce dorești cu bună intenție să faci este prețuit și sprijinit. Vizavi de pacienți, nu cred. Întotdeauna mi-am făcut datoria față de ei și întodeauna sănătatea lor a fost prioritatea mea. Poate că sunt și pecienți nemulțumiți, dar întotdeauna am făcut ce mi-a stat în putință", a mai spus medicul Mihai Ionac, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News