Potrivit unor surse judicare, procurorii DNA fac percheziţii la apartamentul în care locuieşte Teodor Niţulescu în Alexandria şi la un conac al acestuia, din satul Gresia, comuna Stejaru, judeţul Teleorman, potrivit Mediafax.
Anchetatorii percheziţionează şi Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede, precum şi primăriile comunelor Vedea, Stejaru şi Trivalea Moşteni, din judeţul Teleorman.
De asemenea, au loc percheziţii şi la sediul firmei Venus Mob SRL din Bucureşti, la un punct de lucru al societăţii, din comuna Nanov, judeţul Teleorman, precum şi la două societăţi din Roşiorii de Vede, ambele controlate de Niţulescu - SC Comixt SA şi SC Grup NTIR SRL.
Teodor Niţulescu este suspectat de abuz în serviciu, conflict de interese şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită.
Teodor Niţulescu a fost, pe rând, membru PDSR, membru în Biroul Executiv Judeţean, preşedintele PDSR Teleorman, preşedintele PSD Teleorman, membru în biroul Executiv Central al PSD, preşedinte al PC Teleorman, iar în prezent conduce organizaţia judeţeană a PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare