Data publicării:

Pentru România, filmul care aduce dacii în zilele noastre. Lansare în cinematografe

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp
Pentru România
Pentru România

Pentru România – filmul care aduce războinicii daci în zilele noastre se lansează în cinematografe în data de 05 octombrie.

Doi războinici daci ajung în prezent şi descoperă o Românie care îi pune pe gânduri. Intriga filmului regizat de Andrei Bărbat îi poartă pe protagonişti într-o călătorie plină de adrenalină, la finalul căreia soarta României va fi schimbată pe veci.

O echipă ambiţioasă de tineri a realizat o producţie cinematografică inedită, care îşi doreşte să împletească istoria cu evenimente din prezent, într-o aventură ce abundă în efecte speciale, pilde şi intrigi politice. "Pentru România" prezintă scene de luptă care se desfăşoară de la Otopeni până în Londra şi din Bucureşti până la Sarmizegetusa. Întreaga acţiune se învârte în jurul ideii principale de patriotism, de a-ţi iubi ţara şi a lupta până la capăt pentru a o pastra, de a lupta pentru ţara ta.

"Prin filmele şi proiectele pe care le facem ne propunem să oferim publicului un alt tip de cinema: un cinematograf cu filme pentru publicul de toate vârstele şi nu unul adresat festivalurilor de premii în care publicul este select şi restricţionat", au declarat reprezentanţii Dacron Productions, cea care se află în spatele lungmetrajului.

Distribuția

Din distribuţie fac parte: Andrei Bărbat (cel care semnează şi scenariul şi regia lungmetrajului), Alexandru Şinca, Silvana Şorop, Mădălin Alexandru Negoiţă, Radu Valahu, Michael Douglas, Marlon Kameka, Samuel Caruso, Daniel Maya, Laurenţiu Dima.

Avanpremiera filmului va avea loc pe 04 octombrie la Qreator by IQOS. Alături de presa de specialitate şi de bloggerii invitaţi, la eveniment va participa în calitate de MC şi Radu Valahu, supranumit braţul de fier al României, cel mai puternic om din România.

Premiera filmului va avea loc astfel:

• Bucureşti: 5 octombrie - Cinema Europa şi Cinema Glendale
• Târgu Mureş: 11 octombrie - Cinema Arta
• Petroşani: 11 octombrie - Cinema Victoria
• Caransebeş: 11 octombrie - Cinema Luna
• Reşiţa: 11 octombrie - Cinema Dacia
• Slatina: 25 octombrie - Cinema Slatina
• Piteşti: 8 noiembrie - Cinema Trivale
• Sfântu Gheorghe: 29 noiembrie - Cinema Arta Művész Mozi by Cityplex
În plus, pe 7 Decembrie, "Pentru România" va fi disponibilă pe platforma Vimeo On Demand, atât pentru români, cât şi pentru spectatorii din străinătate, pelicula fiind subtitrată în limba engleză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel